Reeditare carti de Alexandru Graur

Mă mândresc foarte tare cu bunicul meu Alexandru Graur. Nu pierd nici un prilej să afirm asta absolut de câte ori am ocazia.

Prin urmare sunt foarte bucuros să vă anunț că tatăl meu, Dumitru Graur, ajutat de librăria Humanitas a reeditat 3 cărți ale academicianului Alexandru Graur. Alexandru Graur librăria Humanitas

Pentru mine Alexandru Graur a fost un om genial, probabil singurul om genial pe care eu l-am cunoscut. Nu era un savant închis în sine și cu capul în nori. Îmi citea povești, se ducea să stea la coadă la alimentara să îmi ia lapte, mă trezea în fiecare dimineață să merg la școală, vorbea pe stradă cu oricine îl oprea și îl întreba ceva despre limbă sau despre orice altceva. Pentru mine ele este Superman și îmi pare tare rău că eram prea mic când a murit.

Sunt mândru și de tatăl meu pentru că are atâta grijă și atâta consecvență în a promova imaginea tatălui său, a îi reedita munca și a îi omagia viața.

Iată un mic reportaj în care îi puteți auzi vorbind atât pe tatăl meu, Dumitru Graur, cât și pe tatăl său pe al cărui nume îl port în semn de omagiu și mare prețuire. Re-editare cărți Alexandru Graur